Sâmbătă, în jurul orei 13.00, A. LEON de 41 ani, din municipiul Dorohoi, conducător auto la o societate comercială, a parcat autoutilitara pe care lucra în curtea depozitului societăţii, terenul fiind în pantă.
Deoarece autovehiculul nu a fost asigurat corespunzător prin acţionarea frânei de ajutor, acesta s-a deplasat pe o distanţă de aproxiamtiv 30 metri, ajungând din incinta depozitului până pe strada Ştefan Airinei, unde a tamponat un vehicul cu tracţiune animală, care circula regulamentar pe drumul public.
Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului de vehicul şi a persoanei ce-l însoţea, respectiv T. Constantin de 40 ani, din municipiul Dorohoi, şi G. Gheorghe de 34 ani, din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani; aceştia au fost transportaţi la Spitalul municipiului Dorohoi, unde au primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internaţi.
Atât conducătorul auto cât şi conducătorul vehiculului hipo au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Conducătorului auto A. LEON i s-a reţinut permisul de conducere, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie, cu valabilitate 15 zile. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (DorohoiNews.ro)