Dorohoi News Logo

Un șofer în stare de ebrietate s-a izbit violent cu mașina de un parapet

accident

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 0:10, G.D. de 57 de ani, din oraşul Flămânzi, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal din localitatea Băluşeni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul părăseşte carosabilul şi se izbeşte frontal într-un parapet.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Botoșani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web