Dorohoi News Logo

Polițiștii botoșăneni au desfășurat o acțiune pentru combaterea actelor ilicite de comerţ

control politie

În scopul prevenirii și combaterii infracționalității comise în domeniile traficului și comerțului cu țigarete și produse din tutun, prelucrării și comercializării petrolului și produselor derivate, precum și producerii și comercializării alcoolului și băuturilor alcoolice, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților comise cu prilejul producerii, prelucrării și comercializării produselor agro-alimentare, în zilele de 06 şi 07.03.2017, poliţiştii din orașul Darabani, precum şi cei din cadrul Secţiei Rurale 7 Darabani au desfăşurat acţiuni punctuale pe raza de competenţă.

Poliţiştii au verificat 6 societăți comerciale, 23 de întreprinderi individuale, 2 persoane fizice autorizate şi 2 producători agricoli. De asemenea, au fost controlate în trafic, 37 de autovehicule.

În urma activităţilor, au fost constatate flagrant două infracţiuni, una de natură judiciară şi una la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de 15.890 de lei, pentru abateri de la normele legale de comerţ sau normele rutiere.

Au fost confiscate bunuri şi sume de bani în valoare totală de peste 570 de lei.
Poliţiştii rutieri au dispus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice în cazul a doi conducători auto.

Ieri, 08 martie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Botoşani şi cei ai Poliției municipiului Botoșani au desfășurat activități specifice, în rândul operatorilor economici cu obiect de activitate vânzarea florilor și plantelor ornamentale.

Poliţiştii au verificat 23 de operatori economici – persoane fizice şi juridice, constatând 13 abateri contravenţionale de la normele legale de comerţ. Au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 35.500 lei şi s-a dispus confiscarea sumei de 1.117 lei, reprezentând contravaloare flori şi alte bunuri expuse spre comercializare fără documente legale de provenienţă.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web