Duminică 27 august, în jurul orei 04.00, B.C. de 32 de ani, din comuna Ungureni, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional DN29, pe raza comunei.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie. De asemenea, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Totodată, faţă de conducătorul auto s-a dispus măsura sancţionării contravenţionale, conform OUG 195/2002, cu amendă în cuantum de 1.305 lei.
Tot duminică, în jurul orei 04:50, S.M. de 27 de ani, din comuna Roma, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal DC 66 din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a impactat în partea din spate un autoturism parcat în afara părţii carosabile.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.