Poliţiştii au identificat o persoană care se deplasa pe DN29B cu un atelaj hipo, tractat de o cabalină de culoare albă, marți 29 martie, în jurul orelor 18.15, în localitatea Dolina, comuna Leorda, jud. Botoşani. În urma legitimării efectuate, poliţiştii au identificat persoana ca fiind N. Constantin de 22 ani din localitatea Carasa, comuna Corlăteni, jud. Botoşani, stabilind totodată că atelajul hipo şi cabalina au fost sustrase de către acesta în noaptea de 28/29.03.2011, de la H. Mihai din localitatea Plopeni, oraş Salcea, jud. Suceava, bunurile sustrase fiind date în consemn de către I.P.J. Suceava.
În cauză, cercetările au fost preluate de către o echipă operativă din cadrul Poliţiei oraşului Salcea, urmând a se propune soluţie procedurală. (DorohoiNews.ro)