Dorohoi News Logo

Tânăr condamnat de autoritățile din Dorohoi pentru abandon de familie, încătușat în timp ce încerca să iasă din țară!

urmarit dorohoi

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat și predat autorităţilor competente un cetățean român, căutat și condamnat de autoritățile din Dorohoi.

Luni, 13 noiembrie, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară cetățeanul român, Alin B., în vârstă de 32 de ani, din județul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate pentru ieșirea din România, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul figurează ca fiind căutat de autorități.

Pe numele acestuia Judecătoria Dorohoi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, bărbatul fiind condamnat la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.

„Persoana a fost predată de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun", se arată într-un comunicat de presă.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web