Dorohoi News Logo

Accident pe drumul Botoșani-Suceava! O persoană a fost rănită după ce a intrat cu capul în parbriz!

accident-vladeni

O persoană a fost rănită şi transportată la spital în urma unui accident rutier produs, joi, pe raza localităţii Vlădeni.

Şoferul de 39 de ani al unei autoutilitare Dacia, care circula dinspre Suceava spre Botoşani nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de o maşină care circula în faţa sa, iar la un moment dat, când şoferul din faţă a frânat, acesta a intrat în panică, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o camionetă Mercedes, care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului Dacia Logan a suferit serioase avarii în partea frontală, lucru valabil şi pentru celălalt automobil care a intrat într-un şanţ şi s-a oprit într-un cap de pod. Mai grav este însă faptul că în momentul producerii accidentului şoferul din Mercedes a lovit atât de tare parbrizul cu capul încât l-a crăpat.
 
De altfel, conducătorul auto a şi fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati. Circulaţia  a fost întreruptă timp de câteva minute şi s-a format o coadă de aproximativ un kilometru.

Şoferul care a produs accidentul, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web