Echipajul de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe bulevardul M. Eminescu a oprit pentru control, marți 24 iulie, un autovehicul condus de un bărbat de 43 de ani din localitatea Cătămărăşti Deal.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat de la începutul lunii iulie a.c.
În cauză a fost întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.