Poliţiştii dorohoieni au oprit sâmbătă, 18 august 2018, pentru control pe strada Ştefan Airinei un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani din comuna Corlăteni.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea alcoolscopică, rezultând valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.