Lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, marți 9 octombrie, aflaţi în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, în zona Bazarului „Tati”, au observat în trafic un autoturism al cărui conducător auto a efectuat manevre bruște de derapare, punând în pericol circulația traficului rutier, ulterior oprindu-l în loc nepermis.
Întrucât comportamentul conducătorului auto a generat suspiciuni de neconformare la normele privitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, poliţiştii au intervenit, declinându-şi calitatea şi solicitând celor doi ocupanţi ai vehiculului să se legitimeze, moment în care aceştia s-au sustras, fugind în incinta unei unităţii comerciale din apropiere.
Cu ocazia investigațiilor efectuate în cauză, echipajul de poliție rutieră a depistat și identificat pe raza municipiului Botoșani persoanele sus-menţionate, procedându-se în continuare la examinarea criminalistică a autoturismului, acesta fiind ridicat și transportat la sediului Biroului Rutier, în vederea stabilirii situației sale și continuării cercetărilor.
Întrucât în urma audierii conducătorului auto în vârstă de 18 ani, precum şi a verificărilor desfăşurate de poliţişti s-a stabilit că acesta nu avea în momentul depistării dreptul de a conduce, aceasta fiindu-i suspendat, în cauză s-a întocmit un dosar penal în cadrul căruia se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat.