Dorohoi News Logo

Trei bărbați găsiți într-o mașină proptită într-un șanț. Cel aflat la volan nu avea permis și era în stare de ebrietate!

accident-sant

Poliţiştii Secției de Poliție Rurală Nr. 1 Botoșani, au depistat pe raza comunei Vorona un autoturism care  era intrat cu partea din faţă într-un șanţ de scurgere a apei pluviale de pe marginea părții carosabile.

Cu ocazia verificarii autoturismului, au fost identificate trei persoane de gen masculin care dormeau în interior, toți din satul Joldești, comuna Vorona. Pe scaunul şoferului se afla un bărbat de 50 de ani care emana halenă alcoolică, iar în urma verificării în baza de date a rezultat faptul că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiind ulterior condus la o unitate medicală unde i s-au  recoltat  mostre biologice de sânge.

În cauză s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web