Astăzi, 03.05.2011, în jurul orei 09.00, dispecerul inspectoratului, a primit un apel 112, prin care o persoană i-a relatat despre faptul că o tânără este bruscată şi lovită de un bărbat, în apropierea unei grădiniţe, de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoşani.
Imediat la faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi din cadrul I.J.J. Botoşani care l-a identificat pe agresor în persoana numitului D. Alin de 23 ani, din Botoşani cât şi persoana agresată, A.G. de 22 ani. Fata care avea leziuni la nivelul feţei, a povestit jandarmilor că a fost lovită cu pumnii şi picioarele de către D. Alin, motivul fiind faptul că, aceasta ar fi pus capăt cu ceva timp în urmă la relaţia de prietenie pe care a avut-o cu agresorul.
Cei doi au fost conduşi la sediul Jandarmeriei iar în urma cercetărilor efectuate jandarmii i-au întocmit lui D. Alin, dosar cu acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de ,,lovire sau alte violenţe”, infracţiune prevăzută de art.180, din Codul Penal.
Dosarul cu acte premergătoare a fost înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. (DorohoiNews.ro)