Dorohoi News Logo

Accident la Saucenița! Bărbat rănit după impactul dintre o autoutilitară și un autoturism - FOTO

Accident Saucenita_05

Un bărbat de 29 de ani care conducea marți, 8 ianuarie 2019, un autoturism pe drumul naţional DN 29 B, pe relaţia Botoşani-Dorohoi, nu a adaptat viteza de deplasare la un carosabil acoperit cu zăpadă iar după efectuarea unei depăşiri, la reintrarea pe bandă, a derapat şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar pe aceeaşi direcţie de un bărbat de 32 de ani.

În urma impactului, autoutilitara a ricoşat în şanţul din partea stângă a sensului de mers, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă. Urmare a accidentului a rezultat rănirea conducătorului de 32 de ani, acesta fiind transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Ambele persoane implicate în accident au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web