Poliţiştii din cadrul Compartimentului Urmăriri, luni 18 martie, au pus în executare un mandat emis de Tribunalul Botoşani pe numele unui bărbat de 45 de ani din municipiul Botoşani.
Acesta a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, spălare a banilor şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false.
Bărbatul a fost depistat de poliţiştii de frontieră în Punctul de Trecere al Frontierei Stânca, aceştia sesizând organele de urmărire penală. Persoana în cauză a fost reţinută şi escortată la Penitenciarul Botoşani în vederea încarcerării.
La aceeaşi dată, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 9 Vlăsineşti au depistat pe raza comunei Ungureni un tânăr de 27 de ani, pe numele căruia Judecătoria Săveni a emis o sentinţă penală de condamnare la 1 an de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de distrugere.
Acesta a fost reţinut şi escortat la Penitenciarul Botoşani în vederea încarcerării.