Un bărbat de 65 de ani din municipiul Botoşani care conducea joi, 30 mai 2019, o autoutilitară pe strada Pacea, dinspre strada O. Onicescu spre strada Sucevei, a agăţat un cablu de înaltă tensiune, pe care l-a proiectat pe carosabil.
În această împrejurare, un motociclist de 41 de ani, care circula din sens invers, a fost lovit de cablul respectiv, fiind ulterior transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Cele două persoane implicate în producerea evenimentului au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.