Dorohoi News Logo

Carambol la semafor. Vinovatul s-a ales cu dosar penal deoarece conducea un vehicul neînmatriculat

carambol

Un tânăr de 29 de ani, miercuri, 5 iunie, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţională, nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de autoturismul care rula pe aceeaşi direcţie, împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta, ulterior cel de-al doilea vehicul fiind proiectat într-un autoturism oprit la semafor.

În urma coliziunii au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti. Echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie a vehiculului condus de bărbatul de 29 de ani este expirată din luna mai a.c.

Cei trei conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web