Dorohoi News Logo

Mercedes radiat din circulaţie de autorităţile din Olanda, depistat la Stânca

Mercedes radiat din circulatie

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la doi bărbați care s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, într-un autoturism cu numere false de înmatriculare.

În data de 05 iunie a.c., în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, cetățeanul din R. Moldova T.V., în vârstă de 52 de ani, conducând un autoturism, care avea aplicate numere de înmatriculare specifice celor din Olanda. Bărbatul era însoţit de D.S., cu dublă cetăţenie română - R. Moldova, în vârstă de 39 de ani, proprietarul declarat al autoturismului.

În urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au stabilit faptul că autoturismul figurează radiat din circulaţie de către autorităţile olandeze din data de 24 mai 2019.

Proprietarul a declarat că a cumpărat autoturismul din Olanda contra sumei de 6700 de euro, fără a avea cunoştinţă că este radiat din circulaţie.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie a unui vehicul cu număr fals.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web