Dorohoi News Logo

O tânără de 21 de ani s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă cu ţigări

tigari-contrabanda

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Vorniceni, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii, vineri 5 iulie, în baza unui plan de acţiune pe linie de comerţ ilicit şi evaziune fiscală, au procedat la efectuarea unui control în incinta unei unităţi comerciale.

Cu ocazia controlului a fost depistată o tânără de 21 de ani, angajată a unităţii respective care avea asupra sa o pungă în care se aflau 38 de pachete de ţigarete de provenienţă duty-free, pentru care nu deţinea documente legale.

Pe numele tinerei a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar cantitatea de ţigarete a fost supusă confiscării.

În perioada 06-07.07.2019, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Săveni, au organizat o acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea și descoperirea actelor de comerț ilicit și evaziune fiscală.

Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, au fost verificaţi 25 de agenţi economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancţiuni în valoare de 13.000 lei.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării peste 1.300 de ţigarete de provenienţă extracomunitară.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web