Marți 24 mai 2011, în jurul orei 12.15, a fost depistat G. COSTEL de 20 ani, din satul Victoria, comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea pe drum public din satul Victoria, un tractor.
Pe fondul nerespectării regulilor privind păstrarea distanţei regulamentare în trafic, a provocat avarierea autoturismului condus regulamentar de O. Gheorghe, din aceeaşi localitate. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că G. COSTEL nu posedă permis de conducere.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană fără a peseda permis de conducere. (DorohoiNews.ro)