Dorohoi News Logo

Tânăr băut bine, prins la volan. Cu ce alcoolemie l-au prins polițiștii din Darabani

politia

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Darabani, sâmbătă, 16 noiembrie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Trandafirilor, din oraşul Darabani, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din localitatea Mileanca. 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Duminică 17 noiembrie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe drumul judeţean D.J. 282, pe raza localităţii Todireni  au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din aceeaşi localitate.

În urma testării cu aparatul alcooltest valoarea rezultată a fost de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web