Dorohoi News Logo

Șofer beat urmărit de polițiștii rutieri și cei de frontieră după ce a lovit un pieton și a părăsit locul accidentului

politia-noaptea

Un bărbat de 54 de ani, din judeţul Suceava care, marți 7 ianuaie, se deplasa în calitate de conducător auto pe drumul naţional DN 29 C, pe direcţia Cândeşti-Siret, a surprins şi accidentat un bărbat de 49 e ani, din comuna Mihăileni, care se deplasa pe aceeaşi direcţie, pe lângă bicicletă.

După producerea accidentului, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, activitatea acestuia fiind constatată în flagrant de un echipaj de poliţie rutieră aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Poliţiştii au pornit în urmărirea conducătorului auto, fiind solicitat şi sprijinul poliţiştilor de frontieră, acesta fiind interceptat în oraşul Siret, judeţul Suceava. S-a procedat la testarea alcoolscopică a bărbatului, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pietonul a refuzat examinarea medicală. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, conducătorul auto fiind, de asemenea, sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 892 de lei, întrucât nu a oprit la semnalele poliţiştilor.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web