Dorohoi News Logo

Un botoșănean a sunat la 112, să reclame că este amenințat și urmărit. Ce au descoperit polițiștii care s-au grăbit să ajungă la el

masina_politie

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, duminică 9 februarie, au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat din localitatea Adăşeni cu privire la faptul că a fost ameninţat şi urmărit cu un autovehicul de persoane a căror identitate nu o cunoaşte. 

În urma deplasării la faţa locului s-a stabilit următoarea situaţie de fapt: Pe drumul naţional DN 29, a fost depistat un autoturism condus de un tânăr de 33 de ani, care a declarat că mai multe persoane din localitatea Adăşeni, l-ar fi ameninţat şi l-ar fi urmărit cu un autoturism până la ieşirea din sat. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat această procedură. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la  recoltarea probelor biologice.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web