Un tânăr de 21 de ani este cercetat pentru încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus de o persoană care nu posedă permis de conducere, după ce s-a gândit să îi împrumute maşina unui amic de 24 de ani pentru a se plimba.
În această dimineață, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Hlipiceni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii, au oprit pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Truşeşti, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În autoturism se mai aflau doi tineri de 20, respectiv 21 de ani, acesta din urmă fiind proprietarul autoturismului, pe care i l-a încredinţat conducătorului auto ştiind că acesta nu posedă permis de conducere.
În cauză au fost întocmite două dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi încredinţarea unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.
De asemenea, cei trei au fost sancţionaţi cu amendă în cuantum de 2.000 de lei fiecare, pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie.