Dorohoi News Logo

Controalele polițiștilor continuă! Sancționări contravenționale cu amendă și material lemnos confiscat

Controale (4)

În cursul zilei de ieri, 1 mai, polițiștii, impreună cu celelalte structuri de ordine și siguranță publică au fost prezenți în teren pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru verificarea respectării legislației in vigoare.

La data de 01 mai a.c. polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Vorona, au oprit pentru control două autoutilitare conduse de doi bărbați de 44 de ani, respectiv 40 de ani, ambii din județul Suceava, care transportau material lemnos. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabillit faptul că avizele de însoțire a  mărfii nu erau intocmite conform prevederilor legale. Față de cei doi a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 3.000 de lei fiecare, conform Legii 171/2010, iar cantitatea de material lemnos cu volumul de peste 12 metri cubi, a fost supusă confiscării.

Și astăzi continuăm activitățile specifice de control si supraveghere in trafic, precum și în zonele de agrement în care in mod tradițional se organizau ieșiri in aer liber.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web