În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat autorul faptei, petrecută duminică seară pe Pietonalul Unirii din Botoșani.
Polițiștii botoșăneni au avut parte de o adevărată surpriză când au descoperit agresorul în persoana unui minor de 14 ani, din municipiul Botoșani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca în funcție de rezultatul acestora și de concluziile medico-legale să fie dispuse măsuri în consecință.
Vă reamintim că, duminică seara, polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un minor de 16 ani, din municipiul Botoșani, a fost victima unei agresiuni în timp ce se deplasa pe Pietonalul Unirii din oraș. Potrivit martorilor, scandalul ar fi pornit de la o fată.
Din primele verificări a rezultat faptul ca minorul a fost înjunghiat în zona hemitoracelui drept, posterior.
După ce a fost înjunghiat, adolescentul a reușit să ajungă la domiciliul său, de unde a fost efectuat apelul prin SNUAU 112. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Toate echipajele au desfășurat, începând de duminică seara, activități specifice pentru identificarea autorului faptei, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.