Dorohoi News Logo

Trei abateri de la normele rutiere săvârșite de un dorohoian

Plitia oprire

Poliţiştii rutieri au depistat în trafic, pe D.N. 29B, în localitatea Dealu Mare, marți 28 iunie 2011, în jurul orei 16.40,  un autoturism care circula cu viteza de 92 km/h, al cărui conducător auto a ignorat semnalul regulamentar de oprire efectuat de poliţişti, fiind necesară urmărirea acestuia.

După oprire s-a stabilit că la volan se afla PETRICĂ T. de 53 ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul  indicând o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost condus la Spitalul municipal Dorohoi unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
   
Conducătorului auto i s-a reţinut permisul de conducere, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie şi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.340 lei pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi neoprirea la semnalul poliţistului.

Totodată, conducătorului auto i s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, urmând a se propune soluţie procedurală. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web