Dorohoi News Logo

Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt

catuse4

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Săveni, la două locații de pe raza comunelor Dobârceni și Mihălășeni, județul Botoșani ce erau folosite de un tânăr de 23 de ani din comuna Ripiceni, județul Botoșani.
 
Persoana în cauză, cercetată sub aspectul comiterii a trei infracțiuni de  furt calificat, ar fi sustras împreună cu alte persoane necunoscute, în nopțile de 16/17.01.2021, 22/23.01.2021 și 30/31.01.2021, mai multe bunuri reprezentând scule electrice, motorină și produse agricole, dintr-o magazie aparținând persoanei vătămate, un bărbat de 23 ani din orașul Ștefănești, cauzându-i un prejudiciu în valoare totală estimată la peste 65.000 lei.

Cu prilejul perchezițiilor la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă care prezintă interes în cauză.

Față de suspectul de 23 de ani polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii a trei infracțiuni de furt calificat în vederea administrării în totalitatea a probatoriului, a identificării tuturor persoanelor care au participat la comiterea faptei și pentru recuperarea prejudiciului, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să fie propusă o soluție procedurală.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web