Dorohoi News Logo

Tânăr reținut pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului

politie

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis, marți 23 martie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 22 de ani din municipiului Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 22 martie a.c., în timp ce conducea autoturismul pe DC 28, pe raza localității Gorbănești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod, în urma impactului rezultând rănirea gravă a unui bărbat de 85 de ani, pasager dreapta față, care ulterior a decedat.

În momentul producerii accidentului, tânărul avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 1,66 mg/l în sânge.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultatele acestora cauza să fie soluționată procedural.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web