Dorohoi News Logo

Acțiuni ale polițiștilor din cadrul Biroului Rutier. 8 permise reținute și sancțiuni de peste 20.000 lei

Actiuni politie_1

Având în vedere acțiunea desfășurată la nivel național pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, respectiv pentru respectarea regimului legal de viteză și pe linia identificării conducătorilor auto care consumă băuturi alcoolice, polițiștii botoșăneni au acționat pe raza de competență, sâmbătă, 12 iunie 2021, în diferite intervale orare.

Cu prilejul activităților desfășurate au fost controlate 87 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 14.000 de lei. 

Din totalul sancțiunilor aplicate, 15 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 3 pentru consum de alcool, totodată fiind reținute 8 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au acționat sâmbătă, 12 iunie 2021, în intervalul orar 18.00-02.00, pe raza de competență pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Cu prilejul activităților desfășurate, au fost verificate 5 societăți comerciale și 37 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni în valoare totală de 9.500 de lei.

Din totalul sancțiunilor, 9 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, fiind reținute două certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe de înmatriculare pentru lipsa poliței de asigurare obligatorie.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web