Dorohoi News Logo

Urmărire cu mascați, elicopter și focuri de armă din Botoșani până în Suceava pentru reținerea a doi tineri - FOTO

Perchezitii (4)

O operațiune fără precedent a Poliției a avut loc miercuri, 7 iulie 2021, pe raza județului Botoșani. Nu mai puțin de 15 mașini de poliție au acționat pentru prinderea a doi infractori periculoși care erau specializați în spargerea de bancomate, prin metode dintre cele mai complexe, printre care și aruncarea în aer a acestora folosind materiale explozibile.

Totul a început miercuri dimineață pe strada Primăverii când hoții pregăteau să dea o lovitură chiar în municipiul Botoșani. Cei doi, veniți din județul Mehedinți, au fost urmăriți de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, care au și încercat să îi prindă, făcând uz de armă. Bărbații au urcat într-un autoturism și au fugit spre Suceava. Ajunși la Dumbrăveni, aceștia au încercat să se întoarcă spre Botoșani, însă au dat nas în na cu poliția. Pentru a scăpa de oamenii legii, infractorii au folosit drumuri agricole. Pe urmele acestora au plecat 15 echipaje de poliție, care au periat întreg malul Siretului și pe stânga și pe dreapta.

În sprijin au fost chemat un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, care a survolat zona pentru identificarea autoturismului dispărut. Mașina a fost găsită într-un lan de porumb, iar infractorii periculoși, care foloseau o mașină închiriată de la Sălaj, au fost capturați cu ajutorul trupelor speciale din cadrul IPJ Botoșani. De altfel, o mașină a „mascaților” de la Serviciul de Acțiuni Speciale a și fost lovită de cei mașina cu care hoții încercau să scape. Pentru prinderea lor, a fost nevoie din nou de utilizarea armelor din dotarea polițiștilor.

Comunicat IPJ Botoșani:

„La data de 7 iulie 2021, având în vedere cercetările ce se efectuează în mai multe dosare penale privind infracțiuni contra patrimoniului, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune de prindere a persoanelor bănuite de comiterea faptelor, având informații că acestea s-ar afla în municipiul Botoșani. În acest context, doi tineri de 17, respectiv 22 de ani, din județul Mehedinți, au fost interceptați pe strada Primăverii, din municipiul Botoşani, însă la vederea organelor de poliție s-au sustras și au părăsit zona cu un autoturism; pentru a-şi asigura scăparea, conducătorul vehiculului a acroşat inclusiv o autospecială de poliţie.

Polițiștii botoșăneni au procedat la urmărirea autoturismului și întrucât conducătorul auto și-a continuat deplasarea, deși a fost somat să oprească, au fost executate focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția pneurilor. Ulterior, la nivelul IPJ Botoșani au fost declanșate operațiuni complexe în vederea depistării autoturismului și blocării acestuia în trafic, mai multe echipaje de poliție pornind în urmărirea sa. Vehiculul respectiv și-a continuat deplasarea până în județul Suceava, unde a fost reperat de un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava, pe un drum comunal din localitatea Prelipca.

În scurt timp, în urma activităților specifice efectuate de polițiștii botoșăneni, în cooperare cu cei din cadrul IPJ Suceava, s-a reușit depistarea celor doi tineri, care, în continuare, au abandonat autoturismul în extravilanul localității Verești și au încercat să fugă. Cei doi au fost somați să se oprească și întrucât nu s-au supus, poliţiştii au făcut uz de armamentul din dotare, efectuând focuri de avertisment în plan vertical, ulterior fiind imobilizați de forțele de ordine. Aceștia au fost conduși la sediul I.P.J. Botoșani în vederea continuării cercetărilor, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie dispuse măsuri legale.”

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web