Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, duminică, 19 decembrie 2021, cu privire la săvârșirea unui accident rutier în municipiul Botoșani.
Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt: Un bărbat de 68 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Bucovina, la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu, a surprins și accidentat o femeie de 48 de ani, din aceeași localitate, care s-a angajat regulamentar în traversarea părții carosabile, pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, iar în cazul victimei valoarea indicată de aparatul etilotest fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.