Dorohoi News Logo

Tânăr depistat la volan sub influența alcoolului

Alcool la volan_d

Polițiștii rutieri au surprins cu aparatul radar, la data de 26 mai 2022, pe strada Cuza Vodă, din municipiul Botoșani, un autoturism care circula cu o viteză de 95 de km/h .

Autoturismul respectiv a fost, ulterior, interceptat în trafic, fiind stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 32 de ani, din comuna Mihai Eminescu. 

Întrucât emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,65 mg/l alcool pur in aerul expirat. 

Tânărul a fost sancționat contravențional pentru depășirea limitei legale de viteză, precum și pentru faptul că nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege, cu amendă în cuantum de peste 2.000 de lei. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web