În noaptea de 11/12.08.2011, în jurul orei 00.30, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Spania, care se deplasa pe DN 24C, între localităţile Stînca şi Ştefăneşti.
A fost identificat conducătorul auto în persoana lui P. M. de 32 ani, din municipiul Bucureşti, posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2010, eliberat de autorităţile spaniole.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de P. M. se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. (DorohoiNews.ro)