În noaptea de 15/16.08.2011, în jurul orei 00.30, Postul de Poliţie Lunca a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că pe DC 40 Zlătunoaia a avut loc un accident de circulaţie.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în momentul producerii accidentului, la volanul autoturismului implicat se afla L. I. din municipiul Bîrlad, judeţul Vaslui, iar cu ocazia testării alcoolscopice a acestuia a rezultat o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului nu au rezultat victime. Faţă de L. I. se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cauza urmând a fi soluţionată procedural. (DorohoiNews.ro)