Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au fost sesizați, la data de 28 octombrie 2022, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale.
Din verificări, a rezultat faptul că, un tânăr, de 34 de ani, din orașul Flămânzi, în timp ce se deplasa pe o stradă din aceeași localitate, a acroșat un autoturism, în momentul în care a efectuat virajul la stânga.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 29 octombrie 2022, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați prin apel 112 , de către o tânără, de 24 de ani, din comuna Trușești, cu privire la faptul că a fost implicată intr-un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt: Un tânăr, de 31 de ani, din comuna Trușești, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcția Trușești - Buhăceni, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a întrat în coliziune cu un alt auto care se deplasa din sens opus.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.