Dorohoi News Logo

Doi tineri de 19 și 20 de ani prinși sub influența alcoolului la volan

alcool

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în această dimineață, pe strada Dimitrie Pompeiu, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din comuna Hudești. În urma testării cu apartul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot în această dimineață, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Primăverii, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoșani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web