Dorohoi News Logo

Și-a luat permis de conducere de pe internet și a plecat cu mașina la plimbare

1

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, duminică 27 noiembrie, au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 294 A, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Mitoc.

Acesta a prezentat polițiștilor un permis de conducere, însă în urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că nu figurează ca fiind posesor de permis pentru vreo categorie de autovehicule, iar permisul pe care l-a prezentat ar fi fost achiziționat de pe internet.

Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea avea certificatul de înmatriculare suspendat, pentru netranscriere la termen, motiv pentru care a fost dipusă reținerea acestuia de către polițiști.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 291, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea permisul de conducere suspendat din luna septembrie a.c.. Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie, motiv pentru care i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web