Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, comisă de un tânăr, de 29 de ani, din comuna Ungureni, la data de 14 noiembrie a.c..
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 14 noiembrie 2022, în timp ce se afla împreună cu victima, în drumul public, din localitatea Ungureni, pe fondul unui neînțelegeri mai vechi, ar fi lovit-o și i-ar fi sustras 800 de lei.
La data de 8 decembrie 2022, dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au finalizat cecretările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și furt calificat, comise în luna august a.c., de doi tineri, de 19 și 26 de ani, din comuna Ungureni.
Din cercetări, a reieșit faptul că cei doi, ar fi pătruns fără drept, în locuința persoanei vătămate, ar fi agresat-o și ar fi distrus obiecte de mobilier.
Totodată, cei doi ar fi sustras peste 500 de lei din locuință.
Tinerii au fost reținuți pentru 24 ore, ulterior, față de aceștia fiind luată măsura arestului la domiciliu. Dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă cu propunere de trimitere în judecată.