Dorohoi News Logo

Carte de identitate falsă descoperită asupra unui bărbat din Republica Moldova - FOTO

Carte de identitate falsa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă. 
 
În data de 09 ianuarie 2023, în jurul orei 08.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager al unui autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani. 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care, asupra bărbatului, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor din România având aplicate datele şi fotografia acestuia. 

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate în Germania, cu ajutorul unor prieteni, de la un cetăţean român, căruia i-a plătit suma de 300 de euro, cu scopul de a o folosi pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă mai bine plătit pe teritoriul acestui stat. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări  în cauză sub aspectul săvârşirii fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web