Dorohoi News Logo

Tânăr cu alcoolemie record prins de polițiști la volanul unui autoturism

Alcool_1

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit duminică, 15 ianuarie 2023, pentru control, pe aleea Pacea, un autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Botoșani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web