În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat de poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani, au fost identificaţi B. V. de 39 ani, din comuna Albeşti, judeţul Botoşani şi S. C. de 16 ani, din municipiul Botoşani, ca principali suspecţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă continuată.
În fapt, în perioada 02 – 22.08.2011, cei doi sunt suspectaţi că au sustras, prin acte de violenţă, bijuterii ( lănţişoare din aur ) de la părţile vătămate I. S., G. M., A. A. şi M. I., toate din municipiul Botoşani. În acelaşi timp, B.V. este suspectat că în ziua de 22.08.2011 a încercat să-i sustragă o poşetă părţii vătămate F. M., din municipiul Botoşani.
Faţă de cei doi s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie în formă continuată. Faţă de S. C. s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca astăzi, 25 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizare a instanţei de judecată în vederea luării măsurii procesuale a arestării preventive pentru o perioadă de 20 de zile. În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. (DorohoiNews.ro)