La data de 10 martie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit, pe drumul național. D.N. 29, în comuna Gorbănești, un autoturism, condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 11 martie 2023, în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Bulevardul Mihai Eminescu, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.