Dorohoi News Logo

Accident cu victime la Broscăuți

ambulanta

La data de 05.09.2011, în jurul orei 18.05, în timp ce conducea un moped pe DS 1689, în localitatea Broscăuți, F. F. de 32 ani, din comuna Șendriceni, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile unui carosabil acoperit cu pietriș, pierde controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care intră în coliziune cu gardul împrejmuitor al unui imobil.

F. F. a fost transportat la Spitalul municipiului Dorohoi, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fiind transferat ulterior și internat la Spitalul judeţean Botoșani.

Întrucât emana halenă alcoolică, dar starea sa ulterioară producerii accidentului nu a permis testarea cu aparatul etilotest, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În momentul producerii accidentului, acesta nu purta cască de protecție. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web