Dorohoi News Logo

Au curs amezile în minivacanța de 1 mai, în județul Botoșani

2

În zilele de 29 și 30 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere.

Aceștia au acționat pe principalele artere rutiere din județ, prilej cu care au fost controlate peste 230 de autovehicule și au fost efectuate 156 de testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 40.000 de lei. Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

În minivacanța prilejuită de 1 mai, polițiștii botoșăneni au acționat, zilnic, pentru menținerea ordinii și liniștii publice în rândul cetățenilor. 

În această perioadă, polițiștii au intervenit la 176 de evenimente, 159 dintre acestea fiind semnalate prin 112. Totodată, au fost organizate 12 acțiuni punctuale. 

La nivelul întregului județ au fost aplicate aproximativ 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 300.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 34 de permise de conducere și 17 certificate de înmatriculare.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web