Dorohoi News Logo

Sancțiune de 20.000 de lei, pentru țigări și alcool fără documente

1

Joi 27 iulie 2023, în intervalul orar 09:00- 13:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, împreună cu polițiști de frontieră au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de deținere, transport și comercializare a bunurilor accizabile provenite din activități de contrabandă.

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 22 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23.000 de lei.

În urma controlului efectuat în interiorul unui autoturism, care se deplasa pe drumul public din comuna Mihăileni, condus de o femeie de 43 de ani, au fost identificate peste 60 de pachete de țigarete și 3,5 litri de alcool, toate de proveniență duty-free, pentru care aceasta nu deținea documente legale.

Bunurile au fost supuse confiscării, iar conducătoarea auto a fost sancționată contravențional, cu amendă, în cuantum de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Codului Fiscal.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web