Dorohoi News Logo

Cetățean străin, aflat în ședere ilegală, preluat de polițiștii de la Imigrări din Botoșani

imigrari

Polițiștii de imigrări din Botoșani au preluat ieri de la polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani un bărbat din Republica Moldova, care se  afla în situații ilegale. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare.

Polițiștii de imigrări din Botoșani au preluat, marți 5 septembrie 2023, de la colegii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani un bărbat de 36 de ani, din Republica Moldova.

Persoana în cauză a intrat legal în țara noastră, însă la momentul depistării se afla în ședere ilegală.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele bărbatului decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă acţiunile privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web