Polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 5 Mihăileni, au oprit pentru control pe drumul național DN 29 C, luni, 6 noiembrie 2023, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,61 mg/l alcoo pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ziua următoare, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 B, în localitatea Dealu Mare, un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.