La data de 27.10.2011, în jurul orei 17.50, în urma sesizării producerii, pe raza municipiului Botoşani, a unui accident rutier soldat cu pagube materiale, a fost depistat D. MARIAN de 36 ani, din oraşul Săveni, judeţul Botoșani, despre care s-a stabilit că a provocat evenimentul sesizat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de D. MARIAN s-au întocmit acte procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste limita legală, urmând a se propune soluție procedurală. (DorohoiNews.ro)