Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au organizat şi desfăşurat, în Municipiul Dorohoi, joi, 15 februarie, o activitate specifică de control ce a avut ca scop prevenirea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
Au fost verificate trei societăți comerciale cu domeniul principal de activitate construcții, comerț și HORECA.
Ca urmare a verificărilor efectuate au fost identificați patru bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 56 de ani, din Algeria, China, Georgia și Turcia.
Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost identificate nereguli în privința străinilor și nici a angajatorilor.
În prezent, în Județul Botoșani sunt aproximativ 38 de societăți comerciale care au angajați cetățeni străini.