Dorohoi News Logo

Doi botoșăneni arestați preventiv pentru tentativă la omor calificat

arestat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au pus în executare miercuri 28 februarie, două mandate de arestare preventivă emise de Curtea de Apel Suceava, pe numele a doi bărbați de 48 și 31 de ani, din comuna Călărași, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor calificat. 

Aceștia se aflau în arest la domiciliu, ca urmare a evenimentului petrecut la data de 21 februarie 2024, când pe teresa unui local public, din comuna Călărași a avut loc un conflict între cei doi bărbați și alte trei persoane.

Din cercetările efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, a reieșit faptul că cei doi aveau asupra lor arme albe cu care au lovit victimele, în zone vitale, creându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. 

Ulterior, instanța de judecată a dispus plasarea în arest la domiciliu a persoanelor bănuite de comiterea faptelor, însă, în urma contestației efectuată de către procuror, o instanță superioară a decis schimbarea acestei măsuri cu arestul preventiv. 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web